Experiența Job Shadow, la sediul Oracle, a ajuns la 34 de elevi din București și Brașov
În luna martie, 34 de elevi de la Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu” din București și de la Colegiul Național „Andrei Șaguna” din Brașov au avut parte de o experiență de Job Shadow la sediile Oracle din cele 2 orașe.
Liceenii au aflat informații valoroase despre diversele roluri ale angajaților Oracle, care le-au fost mentori pentru o zi.
Tinerii au putut adresa întrebări, au descoperit care sunt abilitățile și competențele necesare pentru diversele posturi, alături de cunoașterea culturii organizaționale.
În cadrul activității le-au fost alături peste 10 voluntari din București, respectiv Brașov, care și-au împărtășit propria experiență, parcursul profesional, dar și provocările și reușitele, cu scopul de a-i ajuta pe elevi să se orienteze mai ușor în carieră.
„Experiența Job Shadow a fost o oportunitate extraordinară de a înțelege mai bine cum funcționează mediul profesional și de a observa direct responsabilitățile și provocările dintr-o zi obișnuită de lucru. Am văzut, totodată, ce înseamnă colaborarea eficientă într-o echipă și cât de important este să-ți dai silința, să fii atent la detalii și să-ți menții entuziasmul. Această zi m-a inspirat să-mi continui formarea cu și mai multă motivație și mi-a confirmat că alegerea mea profesională îmi reflectă pasiunea și valorile.” – elev, Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu” București
Activitățile de Job Shadow au avut loc în datele de 27.03.2025 (Brașov) și 28.03.2025 (București), în cadrul proiectului Experiențe reale pentru oportunități în carieră, dezvoltat în colaborare cu Oracle pentru a-i susține pe liceeni în efortul lor de dezvoltare a abilităților și intereselor pentru alegerea unei viitoare profesii.