Banii mei
Tip: Gimnazial
Recomandat pentru clasele V-VIII
Prin intermediul unei varietăți de activități și instrumente menite să susțină stiluri de învățare diferite, elevii își dezvoltă concepte economice, înțeleg mai bine rolul banilor în societate, consumul și economiile, învață cum să fie mai responsabili și să își gestioneze corect resursele, luând în același timp decizii raționale privind finanțele proprii.
OBIECTIVUL PROGRAMULUI
Programul național JA de Educație economică și financiară Banii mei are drept scop dezvoltarea competențelor necesare pentru ca elevii să înțeleagă mai bine relația dintre ceea ce învață la școală și participarea lor activă la evoluția economiei globale.
Elevii sunt încurajați să fie creativi pentru a-și dezvolta concepte economice și abilități de gestionare a banilor și, de asemenea, pentru a înțelege fucționarea societății și a-și identifica aspirațiile profesionale. Programul respectă curriculumul pentru elevii claselor a V-VIII și accentuează conținutul științelor sociale, concentrându-se în același timp pe deprinderi legate de matematică, citire și scriere.
CONȚINUT EDUCAȚIONAL
Banii mei utilizează o abordare learning by doing, fiind desfășurat sub forma unui curs la clasă, pe baza kit-ului educational format din:
- Ghidul profesorului
- Manualul elevului
- Broșura Fișe pentru activități
În cadrul programului, elevii parcurg șase mari teme, sub coordonarea profesorilor și cu aportul consultanților din domeniul bancar.
ABILITĂȚI DEZVOLTATE
Cercetare • Clasificare • Comparare • Argumentare • Gândire analitică • Interpretare date • Luarea de decizii • Lucrul în echipă • Prelucrarea și utilizarea informațiilor • Automotivare
LISTA ACTIVITĂȚILOR
- Bani în bancă
Ce rol au banii în viața de zi cu zi? Care sunt beneficiile unui cont bancar? Elevii învață diferite aspecte legate de modalitatea de gestionare a unui cont bancar. Ei participă la “Jocul Comunitatea” pentru a-și îmbunătăți abilitățile de gestionare a banilor și pentru a înțelege mai bine rolul și importanța acestora în viețile lor. - Valoarea banilor
Ce reprezintă o atitudine etică pozitivă față de muncă și care e distincția dintre a lucra pentru sine și a lucra pentru cineva? Elevii vor identifica tipurile de afaceri pe care le pot iniția sau slujbele pe care le pot avea pentru a obține bani. Activitățile din cadrul lecției pun accentul pe etică și, de asemenea, pe înțelegerea mai bună a rolului banilor în viețile lor. - Balanța de plăți
Cum identifici abilitățile și interesele personale și cum le corelezi cu posibile oportunități de a porni o afacere? Elevii exersează procesul de adoptare a deciziilor financiare și deprinderi de administrare a banilor, prin identficarea de metode de a împărți, economisi și cheltui. De asemenea, lucrând în echipe, elevii vor cunoaște diferite aspecte despre cercetarea de piață și vor juca ultima rundă a „Jocului Comunitatea”. - Construirea unei afaceri
Care sunt pașii de bază ai planificării și demarării unei afaceri? Care sunt cheltuielile de operare și veniturile pentru afacerile mici? Elevii vor explora propriile abilități și tipuri de afaceri de care sunt interesați și vor identifica pașii fundamentali utili în demararea și administrarea unei mici firme. Prin utilizarea acestor informații, elevii vor realiza un plan de afaceri. - Fii un consumator inteligent
Care sunt metodele pentru a devein un consumator inteligent? Care e diferența între cheltuielile personale si cele de afaceri? Elevii vor continua să exerseze economisirea și cheltuirea banilor în cadrul unei echipe. Conceptul central al acestei activități este reprezentat de deciziile luate din diferite ipostaze. Elevii vor lucra în echipe pentru prima rundă a jocului “Afacerea”. - Care este secretul?
Cum sunt promovate afacerile prin reclame? Cum adopți o decizie financiară corectă? În timpul acestei activități, elevii vor învăța să recunoască care sunt reclamele înșelătoare și care sunt cele importante pentru dezvoltarea unei bune etici în afaceri. Lucrând în continuare în echipe, aceștia vor finaliza programul “Finanțele mele!” și totodată, jocul “Afacerea”.
"Programul realizat împreună cu elevii mei a fost un succes total! Materialele digitale complete și ușor de utilizat au facilitat implementarea activităților noastre. Copiii au fost fascinați de descoperirea rolului banilor în societate și de strategiile de gestionare a propriilor resurse. Această experiență le va fi de folos în luarea deciziilor financiare responsabile din viitor. Recomand cu căldură acest proiect tuturor profesorilor!" – profesor, Școala Gimnazială Vaduri, județul Neamț