Certificatul de Competențe Antreprenoriale

Certificatul de Competențe Antreprenoriale

Certificat recunoscut de:

Certificatul de Competențe Antreprenoriale (Entrepreneurial Skills Pass - ESP) este o certificare unică în Europa, ce poate fi obținută de elevii care au derulat o activitate practică în domeniul antreprenoriatului.

ESP certifică elevii care au obținut cunoștințele, abilitățile și atitudini necesare pentru a începe un business propriu sau pentru a se angaja cu succes.

Certificatul poate fi obținut de elevi cu vârste cuprinse între 15 și 20 de ani, care participă la programul de educație antreprenorială adresat liceenilor, Antreprenor Junior (Mini-compania), derulat de Junior Achievement. Programul presupune înființarea unei companii pilot și o examinare la nivel internațional a abilităților antreprenoriale, economice și de business.

Entrepreneurial Skills Pass

ESP este recunoscut în 32 de state și este susținut de companii de top, instituții de învățământ superior, organizații internaționale și de Uniunea Europeană.

Elevii care obțin certificarea au un avantaj competițional la intrarea pe piața muncii, în timp ce angajatorii care recunosc ESP beneficiază de un standard certificat la nivelul Uniunii Europene, ce satisface cerința lor de a avea angajați bine pregătiți. Aflați mai multe pe www.entrepreneurialskillspass.eu

Referințe

Parlamentul European
ESP este recunoscut de către Parlamentul European – Comisia pentru cultură și educație ca fiind o importantă certificare transfrontalieră (Avizul Comisiei de cultură și educație pentru Comisia de ocupare a forței de muncă și afaceri sociale, referitor la politicile în materie de competențe pentru combaterea șomajului în rândul tinerilor - 2015/2088(INI)).

Comisia Europeană
ESP a fost evaluat și prezentat de către Comisia Europeană ca fiind un reper în ceea ce privește modul de educare şi dobândire a spiritului antreprenorial, considerat o competență-cheie. Pentru mai multe detalii, consultați raportul detaliat al studiilor de caz, realizat de Comisia Europeană – Centrul Comun de Cercetare și publicat în colaborare cu Cadrul european al competențelor antreprenoriale (EntreCOMP).

World Economic Forum - Education 4.0 Lighthouses - Cele mai bune practici din anul 2023
Alianța pentru Educație 4.0, formată din peste 30 de experți, lideri din industrie, factori de decizie politică și profesioniști, a inclus ESP pe lista celor mai importante 16 instrumente pentru o educație accesibilă și favorabilă incluziunii.

Comunicări