Noi înșine
Un proiect susținut de:
Tip: Primar
Recomandat pentru clasa 0 (pregătitoare)
Munca în echipă, responsabilitatea față de resurse și economisirea sunt principii pe care tinerii au nevoie să și le însușească din primii ani de școală. Modulul Noi înșine dezvoltă primele concepte de economie personală ale celor mai mici dintre școlari.
OBIECTIVUL PROGRAMULUI
Parte a programului național JA de Dezvoltare personală, modulul Noi înșine are ca obiectiv dezvoltarea primelor concepte de economie personală în rândul elevilor din clasele pregătitoare sau întâi: „lumea muncii”, lucrul în echipă, obținerea banilor, economisire, decizii de cumpărare.
CONȚINUTUL EDUCAȚIONAL
Modulul Noi înșine presupune activități la clasă, desfășurate sub forma unei discipline opționale sau extracuriculare, având la bază un kit de materiale educaționale format din:
- ghidul profesorului,
- manualul elevului,
- materiale auxiliare.
În cadrul modulului, elevii parcurg cinci teme, sub coordonarea profesorilor și a consultanților din domeniul bancar.
ABILITĂȚILE DEZVOLTATE
• Ascultarea activă • Corelarea activităţilor • Gândirea abstractă şi concretă • Interpretarea informaţiei • Lucrul în echipă • Responsabilitatea acţiunilor • Planificarea activităţilor
LISTA ACTIVITĂȚILOR
- Grădina lui Radu
Importanța cooperării în raport cu rezultatele este esențială încă din clasele primare, iar elevii experimentează situații în care depind unii de ceilalți pentru a avea succes, atunci când lucrează la școală, alături de colegi, sau acasă, cu familia și prietenii. - Ferma mătușii Maria
Elevii înțeleg conceptul de muncă în raport cu obținerea de bunuri sau bani. - La spital
Elevii înțeleg conceptul de muncă în raport cu diferitele competențe de care au nevoie când lucrează, dar și cu recompensele acesteia (bani și/sau satisfacția de a-i ajuta pe cei din jur). - Administratorul şcolii
Resursele de care dispun în cadrul școlii sunt importante, iar elevii înțeleg importanța lucrului în echipă, a responsabilității și economisirii, pentru ca școala să fie un mediu plăcut. - Locul de joacă
Obținerea rezultatelor depinde de multe ori de lucrul în echipă și de luarea unor decizii, iar elevii înțeleg modul în care colaborarea și atitudinea pozitivă față de muncă poate oferi satisfacții.
„Cel mai mult mi-au plăcut materialele atractive, dar și ghidul profesorului, care mi-a ușurat activitatea. Entuziasmul elevilor la fiecare activitate m-a făcut să înțeleg ce impact au avut acestea asupra lor, cât de multe informații au aflat și cât de ușor și repede și le-au însușit." – profesor, Școala Gimnazială Regina Maria, București