Tehnologie integrată în promovarea experiențelor educaționale practice – soluții propuse de tineri
8 echipe, formate din studenți de la 4 universități din București, au participat în cadrul unui workshop interactiv tip Innovation Camp, organizat de Junior Achievement România, în parteneriat cu HP Inc. România.
Pornind de la o temă de lucru primită ad-hoc și beneficiind de mentorat de la 6 consultanți voluntari HP, cei 37 de studenți au lucrat la planuri de proiect și au propus soluții, care să utilizeze inteligent tehnologia în promovarea experiențelor practice din educație, pentru a spori atât interesul tinerilor pentru subiectele studiate, dar și a oferi accesibilitate persoanelor defavorizate. În urma implementării viitoare a acestor proiecte, tinerii vor avea abilități practice care le vor crește șansele să își găsească mai rapid un loc de muncă și să facă integrarea mai ușoară ca angajați pe piața muncii sau ca antreprenori.
Workshop-ul face parte dintr-un program mai amplu, HP LIFE, ajuns în România la cea de-a 5-a ediție. De la începutul acestei colaborări, programul a fost promovat către peste 135.000 de participanți care au avut acces pe platforma JA la resurse moderne de învățare, prin cursurile HP LIFE, pe diferite teme conexe antreprenoriatului; de asemenea, în fiecare an s-au organizat pentru participanții selectați sesiuni online de mentorat cu profesioniștii HP, feedback și consultanță pentru planurile de afaceri selectate pentru Incubatorul JA BizzFactory™, oportunitate de finanțare pentru dezvoltarea ulterioară a proiectului antreprenorial desemnat câștigător după etapa națională a competiției JA de antreprenoriat Gen-E. Peste 20.000 din acești tineri au accesat studiile de caz, din cursurile HP LIFE, finalizând un pachet de minim 6 cursuri din cele 30 disponibile.
Echipele au propus mai multe măsuri și activități în cadrul proiectelor:
- Implementarea unei perechi de ochelari de realitate augmentată care transcrie în timp real informațiile prezentate în clasă, destinată studenților cu deficiențe auditive.
- Dezvoltarea unei aplicații pentru ochelari VR multifuncționali destinată diversificării metodelor de învățare, adaptată nevoilor persoanelor cu dizabilități.
- Conversia materialelor didactice din format 2D în medii 3D, pentru a facilita o înțelegere mai profundă și practică a subiectelor.
- Crearea unui mediu de realitate augmentată, accesibil din punct de vedere financiar și practic pentru universități, permițând studenților să experimenteze cu echipamente de ultimă generație.
- Inițierea unui program de mentorat virtual, în care experți seniori îi ghidează pe tineri profesioniști prin simulări realistice bazate pe inteligența artificială pentru a promova diversitatea.
„Acest workshop a fost o experiență foarte valoroasă, cu un challenge care promovează lucrul în echipă și organizarea rapidă, fiind și un cadru adecvat pentru creativitate și gândire out of the box.” – studentă Universitatea Titu Maiorescu București
„Workshop-ul a fost o oportunitate utilă pentru mine cu scopul de a-mi dezvolta gândirea critică și m-a ajutat să am o mai bună înțelegere despre nevoile unui business.” – student Universitatea Politehnica București
„Experiența din cadrul activității a fost una interesantă și plăcută, consider că persoanele din juriu au adus un feedback foarte valoros, care ne-a ajutat să avem o înțelegere mai bună asupra antreprenoriatului și care ne-a indicat elementele importante de îmbunătățit pe viitor.” – studentă Universitatea Nicolae Titulescu București