TINERII DIN PROGRAMELE JA AU PRIMIT EXEMPLE PRACTICE ȘI SFATURI  DE LA VOLUNTARII KPMG ROMÂNIA

TINERII DIN PROGRAMELE JA AU PRIMIT EXEMPLE PRACTICE ȘI SFATURI DE LA VOLUNTARII KPMG ROMÂNIA

Peste 2.000 de elevi de liceu și studenți au participat la webinarele tematice susținute anul acesta de către consultanții voluntari KPMG România. Dintre temele abordate menționăm: Contabilitate, Economie comportamentală, Impozitul pe venit și contribuțiile sociale, Profit, cash flow și plan financiar, Business Language Skills, Utilizare Excel ș.a.

De asemenea, au fost susținute și sesiuni de mentorat și consultanță pentru echipele cu idei de afaceri participante anul acesta la Incubatorul JA BizzFactory și tinerii au primit feedback și sfaturi de îmbunătățire a planurilor de proiect lucrate, precum și răspunsuri la întrebările punctuale legate de planul financiar al afacerii.

„A fost o sesiune interesantă și utilă pentru un viitor plan de afaceri. Cel mai mult mi-a plăcut că voluntarul a explicat tot foarte clar, dând exemple concrete.” – Elev, Colegiul Economic Delta Dunării Tulcea

„Această sesiune din punctul meu de vedere a fost una utilă, deoarece am putut să ne împărtășim ideile de afacere unii cu ceilalți. De asemenea, consider că prezentarea a fost una clară, simplă, care conține exemple viabile și ușor de aplicat în orice afacere.” – Elev, Liceul Teoretic Nicolae Iorga București

„Sesiunea a fost una foarte bună. Mi-a plăcut totul: Interactivitatea, pregătirea și explicațiile clare.” – Profesor Universitatea din Pitești

„Webinarul a foarte util și poate fi aplicat, deoarece a lămurit diferențele dintre formele de organizare și obligațiile fiscale ale unei firme.” – Profesor Liceul Tehnologic Jacques M. Elias Sascut, județul Bacău