Echipa Agrostep din România a fost premiată de către Citi Foundation la evenimentul european Gen-E 2023
Doi elevi români ambițioși de la Liceul Teoretic Al. I. Cuza din București formează echipa Agrostep și își doresc să schimbe în bine viitorul agriculturii.
Echipa a realizat un prototip pentru un dispozitiv agricol care măsoară elementele variabile ale solului, reducând cantitatea de apă utilizată și ajutând astfel la maximizarea recoltei.
Tinerii antreprenori, câștigători la finala națională a competiției JA de antreprenoriat, au reprezentat România la evenimentul european Gen-E 2023 și au impresionat juriul prin modul în care au reușit să înțeleagă și să se adapteze concret la nevoile clienților, creând valoare pentru aceștia.
Astfel, au reușit să obțină un premiu special acordat de Citi Foundation: Client Focus Award.
„Experiența noastră la Gen-E 2023 a fost una care ne-a schimbat viețile într-un mod profund. Am avut ocazia de a interacționa cu oameni remarcabili din întreaga lume, de a învăța de la experți în domeniu și de a ne perfecționa abilitățile antreprenoriale. Am făcut conexiuni valoroase și am înțeles importanța colaborării și a construirii unei rețele solide.
Prezentarea noastră în fața juriului a fost un moment important al competiției, în care am avut oportunitatea de a evidenția ideile inovatoare și potențialul impact al proiectului nostru. Cu ajutorul Citi Foundation, care ne-a oferit premiul Client Focus Award, am fost recunoscuți pentru abordarea noastră concentrată pe nevoile și dorințele clienților noștri.
Pe parcursul întregii competiții, am fost susținuți și încurajați de către profesori, părinți și colegi, care au fost alături de noi în fiecare etapă a pregătirii. Echipa Agrostep va rămâne dedicată misiunii noastre de a aduce inovație și durabilitate în industria agricolă, pentru a contribui la un viitor mai bun și mai verde.” – Echipa Agrostep, Liceul Teoretic Al. I. Cuza, București
Echipele concurente la competiția europeană de antreprenoriat Gen-E 2023 (nivel liceal și nivel universitar), alese din peste 390.000 de participanți la programele JA în anul școlar 2022-2023, au fost evaluate prin intermediul interviurilor online și față în față, prezentărilor scrise, prezentărilor pe scenă și standurilor expoziționale.
Detalii despre principalele premii acordate în cadrul Gen-E și pitch-urile echipelor pot fi consultate la: https://gen-e.eu/.
Gen-E este cel mai mare eveniment european dedicat antreprenoriatului, o sărbătoare a spiritului antreprenorial și a realizărilor tinerilor europeni. În cadrul acestuia, mii de elevi și studenți din Europa, cu vârste de peste 15 ani, își expun ideile de afaceri inovatoare prin intermediul unor prezentări online sau față în față. Festivalul Gen-E include și două concursuri europene de antreprenoriat care au loc anual, destinate câștigătorilor programelor JA Company și JA Start-Up din peste 40 de țări. Gen-E 2024 va fi organizat în Catania, Italia.