Proiectul WiSTEM²D – o nouă ediție cu peste 11.800 de participanți la nivel național
- Peste 11.800 de elevi și profesori din țară au participat la cea de-a patra ediție a proiectului WiSTEM²D (Women in Science, Technology, Engineering, Mathematics, Manufacturing, and Design – Femei în Știință, Tehnologie, Inginerie, Matematică, Manufactură și Design), care cuprinde o serie de activități practice, inspirate din viața reală, ce au rolul de a încuraja elevii să urmeze studii și profesii în domeniile STEM
- Desfășurat în format hibrid, proiectul este implementat de Junior Achievement (JA) România cu sprijinul companiei și al consultanților voluntari de la Johnson & Johnson
În anul școlar 2021-2022, s-a desfășurat a patra ediție a proiectului educațional WiSTEM²D, care urmărește, în special, cultivarea interesului fetelor pentru STEM²D și încurajarea lor spre a alege profesii în aceste domenii. Activitățile din cadrul proiectului WiSTEM²D se adresează elevilor din clasele 0-XII și se derulează sub coordonarea cadrelor didactice și a consultanților voluntari de la Johnson & Johnson.
Proiectul, structurat în trei părți – activități la clasă derulate de profesorii coordonatori cu elevii înscriși, profesor pentru o zi (activități online sau față în față realizate de voluntarii Johnson & Johnson) și competiția de tip Innovation Camp –, creează un mediu potrivit acumulării cunoștințelor și formării elevilor prin metode și mijloace moderne de învățare, lectiile de educație STEM²D presupunând o abordare interdisciplinară, bazată pe scenarii practice și teme care îi ajută pe tineri să exerseze abilități de viață și să înțeleagă modul în care anumite informații teoretice pot fi utilizate pentru a rezolva situații de zi cu zi.
Lucrul alături de consultanții voluntari din mediul de business, care devin profesori pentru o zi, le oferă elevilor posibilitatea de a lua parte la contexte de învățare diferite și de a explora diverse oportunități de carieră, astfel încât să le fie mai ușor să se orienteze către viitoarele meserii și locuri de muncă.
„Prin prisma activităților de voluntariat, elevii văd și o altă perspectivă decât cea prezentată în sistemul clasic de învățământ; pot fi mai deschiși la a pune întrebări, înțeleg practic ce înseamnă o meserie. Pe de altă parte, voluntariatul oferă un sentiment de împlinire inegalabil! Am simțit că am puterea de a ajuta, de a contribui la dezvoltarea copiilor, de a-i încuraja să facă alegeri și să le urmeze cu încredere.”, a declarat Crisanta Ivan, Cell Therapy Lead, Johnson & Johnson, consultant voluntar în proiectul WiSTEM²D.
Innovation Camp – WiSTEM²D, la care au participat 59 de elevi din cadrul a 19 instituții de învățământ din țară, i-a provocat pe participanți să fie creativi, realiști, participativi și cu spirit antreprenorial, pentru a identifica soluții la o temă cu impact asupra comunității din care fac parte. În echipe, elevii au venit cu idei concrete despre cum ar trebui să arate laboratoarele școlare pentru a corespunde nevoilor actuale de educație ale tinerilor din România.
„Interacțiunea cu voluntarii, lucrul atât de bine organizat în echipă și evaluarea finală sunt trei dintre experiențele pe care le-am trăit în premieră datorită participării la Innovation Camp – WiSTEM²D. Încă de la început, am fost copleșită de noutate în acest eveniment. Munca în echipă s-a dovedit a fi extrem de eficientă, iar ideile s-au îmbinat perfect. Am cunoscut oameni noi, am legat prietenii. A fost o experiență de neuitat, din care am avut multe de învățat.”, a spus Amalia Ilin, elevă la Colegiul Național Tudor Vladimirescu din Târgu-Jiu, Gorj, coordonată de profesor Daniela Ileana Vîlceanu.
Inițiat în România în anul școlar 2018-2019, proiectul WiSTEM²D a ajuns, de-a lungul celor patru ani de implementare, la peste 29.000 de elevi și profesori din țară, cu activități de tip learning by doing care contribuie atât la dezvoltarea lor, dar mai ales la exersarea unor abilități practice, necesare în școală și în afara ei.
„În ultimii ani, am participat cu elevii mei la programele și proiectele educative Junior Achievement. Temele abordate au fost diverse și pot spune că parcurgerea lor a contribuit la dezvoltarea competențelor și abilităților elevilor mei. Activitățile din cadrul proiectului WiSTEM²D au condus la extinderea cunoștințelor dobândite de elevi în cadrul studierii disciplinelor fizică, matematică, educație tehnologică și la dezvoltarea abilităților de lucru în echipă, comunicare interpersonală, colaborare și gândire critică ale acestora. Elevii sunt hotărâți să urmeze cariere în domeniul STEM.”, a declarat Șuța Anișoara, profesor la Școala Gimnazială Oprea Iorgulescu, clasa a VIII-a, Câmpulung, Argeș.
Detalii despre proiect la https://www.jaromania.org/proiecte/wistem2d.