Babson College, cotată ca fiind cea mai bună universitate de antreprenoriat din Statele Unite, furnizează un training pentru liderii universităților din România
Romanian-American Foundation (RAF), cu sprijinul Excelenței Sale David Muiz, Charge d’Affaires al Ambasadei Statelor Unite ale Americii și alături de partenerii corporate Orange Romania și Banca Comercială Română, a inaugurat University Leadership Program, o inițiativă care s-a născut ca o continuare firească a programelor de educație antreprenorială derulate de RAF timp de zece ani în universități. Programul constă în două module, susținute de universități americane de top: primul modul, Babson College Entrepreneurial Leadership Bootcamp, în septembrie 2022, urmat de Programul de leadership al Harvard University, în primăvara anului 2023.
Timp de trei ani, University Leadership Program va lucra cu aproximativ 20 de universități din România, creând o rețea profesională de lideri din conducerea universităților care va fi mai bine pregătită să opereze schimbările necesare pentru a oferi viitorilor studenți abilități care să răspundă cerințelor de pe piața muncii în viitor. În urma experienței dobândite la Entrepreneurial Leadership Bootcamp, universitățile vor începe să se realinieze în ecosistemele lor, acordând o relevanță sporită parteneriatelor cu industria.
Orange este primul partener corporate care s-a alăturat inițiativei RAF. Orange susține de multă vreme universitățile care examinează și evaluează rolul lor în dezvoltarea economică locală ca stakeholderi în economia inovației. Cu proiecte importante precum Orange Educational Program, Orange Fab și parteneriate pe termen lung cu universități din România, Orange își propune să susțină progresul tehnologic în societate și următoarea generație de profesioniști și viitori antreprenori, oferind acces la infrastructură modernă, tehnologii inovatoare și know-how relevant.
Junior Achievement Romania (JAR), în calitate de partener pe termen lung, și-a asumat responsabilitatea de a menține legătura cu toate universitățile participante, coordonând logistica programului.
În ultimul deceniu, RAF a sprijinit universitățile prin programe care au inclus Fulbright-RAF Scholar Award, Inovation Labs și Entrepreneurial University. Noul program University Leadership este o continuare a efortului comun depus de universități, Romanian-American Foundation și sectorul de afaceri de a oferi oportunități de formare specializată pentru studenți. Programele anterioare au deschis calea pentru acest tip de intervenții, iar universitățile au înțeles valoarea colectării mai multor informații despre modul în care se pot alinia în cadrul ecosistemului local pentru a aduce noi parteneri, în timp ce se dezvoltă strategic către exterior.
„Programele derulate de RAF în învățământul superior au generat o schimbare clară în universitățile din România. Astăzi, departamentele tehnice continuă să încorporeze cursuri legate de design thinking, antreprenoriat și inovare, analizând problemele reale cu care se confruntă societatea de astăzi. Iar de aceste schimbări beneficiază fiecare jucător din ecosistem”, a declarat Roxana Vitan, Președintele RAF.
Scopul programului este de a sprijini liderii universităților axate pe programe de antreprenoriat, oferindu-le perspective practice menite să contribuie la stimularea creșterii și la crearea valorii adăugate în cadrul instituțiilor pe care le conduc. Participanții vor înțelege mai bine cum să își calibreze acțiunile, experimentarea și creativitatea cu o înțelegere profundă a fundamentelor sectorului de afaceri și cu o analiză riguroasă a metodelor de a face față provocărilor și de a se adapta la schimbări.