5 eleve din Ploiești au participat la a doua ediție a forumului european Women and Girls in STEM
Organizată la Bruxelles, a doua ediție a forumului Women and Girls in STEM a reunit specialiști, elevi și profesori din peste 10 țări din Europa. Din România au participat 360 de elevi și profesori.
Derulată în format hibrid, atât cu participanți prezenți la Bruxelles, cât și cu audiență online, ediția de anul acesta a forumului european a inclus dezbateri, sesiuni de mentorat cu profesioniști din domeniile STEM, cât și secțiunea App Idea Challenge – în cadrul căreia au fost selectate 10 echipe din 40 înscrise, câte una din fiecare țară europeană participantă.
Echipa care a reprezentat România a fost formată din cinci eleve coordonate de Alice Georgescu, profesor la Colegiul Național Mihai Viteazul din Ploiești. Elevele au propus o aplicație de promovare a studiilor și profesiilor din domeniile STEM.
„Multe fete sunt reticente când vine vorba de a avea o carieră în domeniile STEM, din cauza stereotipurilor și a impedimentelor cu care societatea noastră încă se confruntă. «Girls Go Circular» ne-a oferit oportunitatea perfectă și curajul de care aveam nevoie pentru a ne face vocea auzită, creând o aplicație care motivează fetele să se implice mai mult în acest domeniu. Ne-am simțit extraordinar de bine la Bruxelles în timpul forumului Women and Girls in STEM! Toată lumea a fost extrem de prietenoasă, ca într-o mică familie. Am beneficiat de cursuri și mentori minunați, care ne-au ajutat să ne lărgim orizonturile. Întreaga experiență a fost fascinantă și abia așteptăm să participăm din nou la proiect anul viitor!”, au declarat Adriana Armaczi, Ana Bascau, Lydia Cirstea, Daria Dicu, Diana Ioniță și Denisa Turea, eleve de la Colegiul Național Mihai Viteazul din Ploiești.
Forumul european Women and Girls in STEM este parte a proiectului Girls Go Circular, implementat din 2020 de Junior Achievement în România, unde au fost implicați până acum peste 16.000 de elevi și profesori în activități de tip learning by doing, de dezvoltare a abilităților digitale și antreprenoriale pentru o economie circulară.