Junior Achievement România și AmCham continuă seria dezbaterilor cu noua generație, un proiect din cadrul inițiativei #FutureReady
Cea de-a doua întâlnire dintre tineri și membrii AmCham a avut loc în data de 4 decembrie și a abordat aspectele etice ale leadershipului, prezentate și dezbătute împreună cu membri ai Comisiei Corporate Governance din cadrul AmCham România.
Întrebările venite din partea celor peste 160 de liceeni și studenți au vizat în special situațiile concrete în care normele de etică în leadership își găsesc aplicabilitatea, modul de construcție a culturii organizaționale, importanța codurilor de conduită și criteriile care trebuie luate în calcul pentru definirea unor comportamente și decizii etice la nivelul unei echipe sau întregii organizații. Gabriela Popescu (Attorney, Microsoft România), Mircea Țiplea (Senior Talent Manager, Amrop) și Daniel Naftali (Vice President, Franklin Templeton Investment Management) au fost în dialog direct cu participanții, împărtășind din expertiza lor în domeniu.
Proiectul se înscrie în inițiativa #FutureReady – derulată de Junior Achievement în parteneriat cu comunitatea de afaceri din România – și aduce în prim plan educarea și formarea noilor generații pentru a se adapta rapid provocărilor unui viitor cu un grad tot mai mic de predictibilitate și siguranță.
„Am fost foarte impresionat de maturitatea întrebărilor și de faptul că au urmărit mai degrabă lucruri concrete decât abstracte. Sunt convins că formarea, inclusiv profesională a unui om începe din perioada adolescenței și e foarte important ca eforturile de formare a noilor generații să țintească liceeni, în această perioada a vieții se joacă foarte mult din destinul ulterior al unui om. E important să stimulăm încă de la vârsta aceasta munca în echipă, participarea în orice fel de formule de organizare, unde să se deprindă cu dezbateri de idei și luarea de decizii în consens. Eu recrutez top manageri și pot să spun că cei care au avut o astfel de implicare de foarte devreme sunt niște lideri mult mai echilibrați.” – Mircea Țiplea, Senior Talent Partner, Amrop