„Drum sigur” pentru elevii din 15 localități, în cei trei ani de parteneriat Junior Achivement – Holcim România
- Junior Achivement (JA) România și Holcim România au desfășurat a treia ediție a programului educațional „Drum sigur – ABCdar rutier”, dedicat elevilor din ciclul primar;
- Peste 250 de ore de educație rutieră au fost sustinuțe, sub formă de curs opțional, de către voluntari Holcim România, învățători și politiști;
- Activitățile au fost derulate în școli din 15 localități situate în județele ce se află în topul celor mai nesigure din punctul de vedere al traficului.
735 de elevi din clasele a III-a și a IV-a, din 20 de școli, au participat la activități pentru siguranța rutieră în cadrul celei de-a treia ediții a programului „Drum sigur – ABCdar rutier”, derulat de JA România în parteneriat cu Holcim România.
Dezvoltate pe baza programei de educație rutieră, activitățile s-au desfășurat pe parcursul anului școlar 2017-2018, sub forma unui curs opțional. Programul a însumat peste 250 de ore de educație rutieră la clasă, susținute de către voluntari Holcim România, învățători și polițiști de la direcția rutieră, pe baza kit-ului educațional special creat și oferit gratuit claselor participante.
„Pentru mine, experiența de voluntariat la clasă a fost relevantă din perspectiva interacțiunii cu elevii; le-am aflat opiniile față de subiecte de siguranță rutieră, am descoperit perspectiva lor – corectă, matură – și am înțeles cât de responsabili sunt în ceea ce privește siguranța lor și a celor din jur. Cu siguranță, ei vor contribui la creșterea nivelului de siguranță pe drumurile publice!” – a declarat Adriana Ilie, voluntar Holcim România.
Școlile selectate pentru implementarea programului provin, în majoritate, din mediul rural și mic urban și sunt situate de-a lungul unor drumuri naționale din județe aflate în top în ceea ce privește incidența accidentelor soldate cu victime: Cluj, Argeș, Timiș, Brașov, Ilfov, Dâmbovița, Neamț și Bihor.
70% dintre elevii participanți au urmat pentru prima dată un program de educație rutieră, iar aproximativ 45% afirmă că parcurg drumul până la școală fără să fie însoțiți de un adult.
Prin temele parcurse în cadrul programului, elevii și-au însușit noțiuni și reguli privind deplasarea sigură pe drumurile publice ca pietoni sau ca pasageri în mașina familiei și în mijloacele de transport public, dezvoltându-și un comportament bazat pe normele de conduită preventivă.
„Acest program s-a desfășurat pe parcursul mai multor activități, oferind elevilor posibilitatea de asimilare și exersare prin joc a regurilor de circulație. Diveristatea de materiale didactice, atent selecționate, atractive și concis structurate, precum și explicațiile specialiștilor au contribuit la formarea unor reprezentări trainice în mentalul elevilor, fapt ce va conduce la sporirea siguranței lor în trafic și în viața cotidiană.“ – profesor pentru învățământul primar, Școala Gimnazială Nr. 11 Ștefan Octavian Iosif din Brașov
Începând din 2015, la programul „Drum sigur – ABCdar rutier” au participat peste 1.900 de elevi și 92 de profesori din 15 comunități: Câmpulung, Cetățeni, Stâlpeni, Stoenești, Valea Mare-Pravăț (Argeș), Aleșd (Bihor), Brașov (Brașov), Cluj-Napoca, Turda (Cluj), Tărtășești, Voinești (Dâmbovița), Chitila (Ilfov), Horia, Roman (Neamț) și Timișoara (Timiș).